A plouat astăzi la Sibiu, iar mie mi-a mers netul cand călare, când pe jos. Nu e soare, dar e bine, şi pe Cibin n-am văzt fum. Bine, ca să fiu sinceră, nici pe Cibin nu l-am văzut, de fum ce să mai zic?! Poate mâine, de sus, că zbor acasă pentru a-mi lua rămas bun de la un om special.

Sunt încă multe de făcut, iar programul mai suferă schimbări: azi, dintre spectacolele anulate pe motive de subfinaţare, au mai revenit trei – Maladype, Need Company (Deer House) si Divna Ljubojevic – fiindcă Guvernul a aflat, inclusiv din străinătate, că nu se face să promiţi nişte fonduri la un eveniment atât de importaţant precum FITS şi apoi să nu le dai, aşa că a mai scos de la teşcherea 300.000 de lei. Ergo, trei companii sunt înapoi în program, ceea ce a dus, fireşte, la câteva alte permutări – programul final se găseşte pe site.

Pentru de dimineaţă, Hotel Continental, gazda mea în aceste două săptămâni festivaliere, are Activia în meniu. Cu de toate, ce-mi pofteşte inima. Şi cum micul dejun aici chiar e cea mai importantă masă a zilei – fiindcă e singura pe care am certitudinea că apuc s-o servesc! – iată cum am eu obiceiuri sănătoase matinale.

Apropo de asta, n-am apucat să vă povestesc despre Programul Activia, cel în care m-am înscris deja, şi prin intermediul căruia primesc, zilnic, vreme de 14 zile, diferite sfaturi despre dietă, stil şi exerciţii fizice. Pe care, cu toată nebunia din ultima vreme, of, nu prea le respect. Dar voi să nu faceţi ca mine! Înscrieţi-vă şi respectaţi sfaturile specialiştilor fiindcă, după câte am citit pe Forum, de la cele care îl urmează serios, nu ca mine, acum, chiar funcţionează!

Combinaţia muncă multă şi puţin somn nu aduce chiar a obicei sănătos, dar cea în care îţi place atât de mult ce faci şi oamenii cu care lucrezi e sănătoasă pentru minte şi exact asta este ceea ce mi se întâmplă în aceste zile la Sibiu. Multă, multă informaţie pleacă spre voi, şi încă sunt multe detalii de pus la punct, mailuri de trimis şi altele, iar timpul este scurt. Dar îmi place fiecare moment! E cu adrenalină multă!

Printre picături – la propriu! – azi am avut şi o aniversare în echipă, aşa că în timpul sedinţei cu echipa, printre taskuri, am mâncat căpşune şi cireşe oferite de sărbătorit – şi erau bune, dulci şi parfumate! Deci, cum vă spuneam, deşi n-am când să mă ţin de program (despre stil, cel puţin, nici nu poate fi vorba – “comod” e cheia!), practic, totuşi, obiceiuri sănătoase! Nu doar pentru că, asa cum v-am mai spus, campania continuă, ci pentru că aşa e bine!

Şi fotografia zilei. Din curtea Teatrului Radu Stanca, după şedinţă, un petec de cer.

PS Danone a considerat că FITS intră la categoria Obiceiuri sănătoase şi mi-a dat o mană de ajutor pentru una, pentru alta, lucru pentru care sunt foarte recunoscătoare fiindcă îmi doresc atât de mult ca tot ce ţine de comunicarea online (şi nu numai!) la FITS să iasă brici!

Îl ştiţi pe Alex, tipul care-şi căuta o baie mai mare. Ei, da, e o campanie Avon pentru a comunica beneficiile pe care le au reprezentanţii. Dincolo de asta, însă, discuţia despre problema celor doi, Alex şi Alexandra, se potriveşte în multe cupluri. Baie comună, pasiuni diferit. Şi mă întreb: oare poate să funcţioneze?!

sursa foto

Cei doi aveau o baie mică, iar ea e înnebunită după cosmetice – hai, ziceţi că la voi în baie, doamnelor, nu e patria fardurilor, cremelor, şampoanelor, balsamurilor, maştilor! În plus, mai e şi distribuitor Avon, are reducere la produse şi, deci, tentaţia să-şi cumpere şi din aia, şi din aia, e foarte mare, aşa că firma îi ajută cu spaţiul – vedeţi voi cum!

Totuşi, chiar şi aşa, cu spaţiu mai mare, pasiunile şi jobul ei ocupă, totuşi, un loc primordial în viaţa lor de cuplu şi mă întreb cât e de corect asta într-o relaţie. Sigur, e chiar recomandat să nu-ţi pierzi identitatea proprie şi să te transformi într-un accesoriu al celuilalţi, dar, totuşi…

Când prea mult EU e prea mult într-un cuplu?!

Vedeţi aici, pe Spaţiu pentru mine, cum continuă saga Alxandrei şi a lui Alex. Deocamdată încă e amuzant, dar nu pot să garantez acelaşi lucru şi pentru episoadele viitoare!

Azi, după mai multe calcule despre timp împărţit între Sibiu şi Bucureşti săptămâna viitoare, mi-am făcut planuri de plecare c-o zi şi jumătate mai devreme, pentru ca miercuri să pot fi în Bucureşti, acolo unde trebuie să fiu, dar, în acelaşi timp, ceea ce e de făcut pentru FITS să nu rămână nefăcut.

Cea mai rapidă cale de transport, până inventează ăştia teleportarea, rămâne avionul. Zis şi făcut, să intrăm pe site-ul Tarom. De unde nu poti să-ţi iei informaţia referitoare la un zbor care se face în mai puţin de 12 ore. Trebuie să suni la dispecerat. Care nu e nonstop, nu. Duminica e închis. De parcă duminica nu sunt oameni care ar dori să călătorească.

Am sunat la Agenţia din Otopeni.

- Mai sunt locuri?

- Da, unul singur.

- Cât?

- 635 de lei?!

- Câââât?!

- 635 de lei.

Ca să ştiţi, asta e mai mult decât dublu faţă de un bilet luat în timp util şi ştiu sigur că anul trecut am zburat, tot la Sibiu, cu 50 de euro, bilet luat tot aşa, la prânz, pentru zborul de seară. Foame mare, monşer! N-am putut să nu întreb Dar de ce atât de mult?! Răspunsul? Un fel de “Pentru că putem”: avionul e plin, aşa că locul ăsta, ultimul, e la tariful cel mai mare.

Desigur, dacă e un nefericit care trebuie să ajungă repede din punctul A în punctul B, să-l jefuim, ce mama naibii!

OK, când n-ai de ales, n-ai de ales. Bine, zic. Rezervaţi. Cum plătesc?

- La agentie, în urmatoarele două ore.

- Dar agentiile sunt inchise azi.

- Dar noi ce suntem?

- Dar nu se poate cu cardul?

- Nu.

Pe scurt, dacă duminica la prânz ţi se pune pata să zbori cu Taromul în seara aceleiaşi zile, ia mergi matale la aeroport (n-are importanţă dacă eşti din Văscăuţi sau Dolhasca), plăteşte biletul cu cash, întoarce-te acasă sau unde vrei – treaba ta! – şi după aia vino înapoi mai încolo, când zboară avionul. Mda. Logic. Şi foarte practic. Şi modern, mai ales modern. Chiar contemporan! În ce an suntem?!

Altfel, spre lauda lor, trebuie să recunosc că n-am zburat niciodată rău cu Taromul, că însoţitorii de bord sunt printre cei mai amabili, iar biroul lor de la Frankfurt merită o medalie pentru răbdare şi operativitatea cu care au rezolvat, acum patru ani, problema unei zăpăcite care pierduse nu unul, ci două zboruri (da, eu, e un record personal). Astăzi, însă, frumoasa noastră relaţie s-a cam răcit. Şi abia ce se încălzise după frigălăul îndurat, acu’ trei ani, venind de la Cluj, iarna, într-unul din avioanele lor! Of!

De vreo câteva ceasuri (deja!), îmi caut vorbele ca să-mi spun că… Să-mi spun ceva, de fapt, orice. Dar mai ales să reuşesc să fiu cumva împăcată, să reuşesc să nu fiu furioasă, să reuşesc să cred că există un plan mare, măreţ, uluitor, plenar şi universal, o logică, o normă prin care plecarea asta e bună, dreaptă, normală. Nu prea găsesc.

Daniel Răduţă nu mai e cu noi, a plecat într-un loc – oricare şi oriunde ar fi! – în care lui îi este mai bine. În ultimele luni a avut dureri şi a trăit mai mult în spital, iar speranţa îl cam părăsise, gonită de durere. Multă durere. Deci e mai bine, a plecat împăcat şi liniştit, în somn.

Ştiu prea bine cât de mulţi sunteţi cei care l-aţi ajutat când şi cât a avut nevoie, acum mai bine de doi ani. Sute, mii de oameni au reacţionat omeneşte atunci când Daniel a avut nevoie de ajutor. Vouă, tuturor celor care sunteţi supăraţi acum, care credeţi acum că n-are sens să te lupţi şi că speranţele şi gânduri voastre bune pentru Daniel au fost zadarnice, vouă, aşadar, vă spun că aţi făcut o minune, iar faptul că Daniel nu mai e acum printre noi nu schimbă acest lucru.

Dacă nu eraţi voi, toţi şi fiecare în parte, Daniel n-ar fi apucat să-şi cunoască copilul, să fugă, pur şi simplu, din spitalul de la Milano, atunci când s-a născut Vlăduţ, pentru a veni, preţ de câteva ore, la maternitate, în Bucureşti, să-şi îmbrăţişeze soţia şi băiatul, şi n-am să uit niciodată cât de mândru şi de fericit a fost atunci. N-ar fi apucat să-l audă spunându-i Tata, să-i fotografieze fiecare mic zâmbet şi să ne trimită zâmbetele astea pe mail, mândru nevoie mare! Şi fericit!

Dacă nu eraţi voi, toţi şi fiecare în parte, Daniel nu apuca să înceapă planurile şi discuţiile (ajunsese până la Raed Arafat) pentru o clinică de transplant celule stem, una care să rezolve, măcar parţial, problema celor bolnavi de leucemie, condamnaţi la moarte dacă nu reuşeau să facă rost, în timp util, de o sumă aproape obscen de mare pentru orice român de rând.

Şi, în fine, dacă nu era Daniel, noi, toţi şi fiecare în parte, n-am fi aflat niciodată că putem face minuni împreună – cu atât mai mult pentru că el nu mai e ar trebui să ne amintim că putem! Şi pentru asta, fie şi doar pentru asta, pentru că ne-a arătat acest lucru, că suntem umani, ar trebui să-i mulţumim nespus. Şi să respirăm.

Să ştiţi că Vlăduţ îi moşteneşte culoarea ochilor, zâmbetul şi, sunt sigură, curajul şi optimismul. E un băieţel tare vesel şi frumos, care, când o să mai crească niţel, o să afle că tatăl lui a fost un tip grozav, unul pe care l-au admirat şi sprijinit o grămadă de oameni. Cât despre clinică… De-acum nu mai e lupta lui Daniel. Dar poate fi a noastră. Dacă vreţi.

Toate lucrurile se întâmplă cu un rost. Toate au un rost. Au un înţeles, o noimă şi un motiv! Trebuie să aibă! Sigur au! Şi mâine am să-l văd mai clar. Acum nu. Acum…

îmi pare rău, ştiu că sunt criptică, acum nu pot spune mai multe. eu sunt ok.

Da, ştiu, asta e o întrebare retorică! Cine nu vrea să scape de aspectul neplăcut de coajă de portocală şi, dacă s-ar putea, ca prin minune, cu bagheta magică sau cu inelul Arabellei – mai ţineţi minte?!

Ei bine, am veşti pentru voi! NU SE POATE ca prin minune!

Din păcate, celulita apare uşor, chiar şi la persoanele care nu sunt supraponderale, şi nu pleacă aşa, doar pentru că o rogi frumos şi nici măcar dacă o ameninţi. Nu merge nici cu hipnoză, serios că nu! De fapt, singurele variante prin care poţi scăpa de celulită fără să dai faliment cu împachetări şi electrostimulări, e să munceşti. Tu cu tine! Să-ţi faci timp să mănânci sănătos, să te stresezi mai puţin, să faci mişcare… Dar nu vă spun nimic nou, nu-i aşa?

Ba da, vă spun! Nivea a lansat recent o aplicaţie menită să-i ajute pe cei (da, şi bărbaţii fac celulită!) decişi să scăpe de inesteticul duşman şi le propune… 3M: mişcare, mese, masaj, adică exact combinatia care ajută la reducerea celulitei.

Da, ok, 3M, asta ştim şi noi, ce mare lucru?! Ei, e mai mult decât atât. Aplicaţia vă ghidează şi alege cele mai potrivite sfaturi pentru voi şi stilul vostru de viaţă şi, ce e mai mişto, vă încurajează! De fapt, nu ştiu de ce zic “vă”, că şi eu m-am plimbat pe-acolo! :) Deci NE încurajează cu câte un SuperLike la fiecare acţiune concretă întreprinsă pentru a scăpa de urâcioasa pacoste.

Şi nu e numai asta! Există câteva mesaje de incurajare pentru prietenele tale care se antrenează pentru sezonul estival, foarte simpatice, pe care le poţi trimite, şi mai există şi premii! Zece biciclete cochete, 300 mingi de fitness, 150 de farfurii porţionate pentru dietă şi 100 de seturi de Nivea Q10 compuse din gel şi cremă anticelulitică. Eu zic să vă faceţi şi voi cont şi să încercaţi să le urmaţi sfaturile, că acuş’ se termină cu ploile şi aversele şi vine vremea costumelor de baie!

Şi, pentru a vă încuraja să încercaţi, am pentru voi un set din aceste produse. Fiindcă al treilea M vine de la masaj şi, dacă tot facem masaj, măcar să ajutăm pielea cu ceva care îi este propriu, respectiv coenzima Q10: produsul intră uşurel în piele şi merge unde are el treabă, netezindu-şi calea. Ca să intraţi în posesia acestui set, aş vrea să-mi spuneţi cum vă automotivaţi să nu călcaţi strâmb atunci când vine vorba de diete. Adică ţii dietă, da? Ei, cum faci să rezişti când te întâlneşti cu prăjitura vieţii tale?! Ce faci? Ai o poza cu celulita proprie şi personală în portofel?! (Bună idee, asta, nu?)

Deci hai cu ponturile la rezistenţă şi al vostru-i setul Nivea Q10 anticelulită! Şi nu uitaţi: meritaţi un SuperLike!

Acesta este un guest post scris de Andreea Burlacu – ea a reuşit să ajungă la conferinţă, spre deosebire de mine, şi îi rămân datoare pentru text! Poftim, am spus-o cu martori, Burlaco! Acum luaţi de citiţi ce povesteşte Andreea de CSR şi alte lecţii.

Dupa o zi complexa in care s-a discutat despre reducerea impactului asupra mediului, a sosit momentul dezbaterii subiectului dezvoltarii comunitatilor locale.

Mona Nicolici (Petrom, Community Relations & Social Affairs Manager) a deschis primul panel cu o lectie invatata in cadrul indelungatei sale activitati in CSR: sustenabilitatea nu poate fi obtinuta decat prin crearea de valoare comuna, iar inovatia si cresterea sanatoasa a unui business trebuie sa tina cont de comunitatea in care activeaza. (Business growth innovation + community development = shared value )

Petrom crede în dezvoltare sustenabilă, din comunitate pentru comunitate

Reteta pe care cei de la Petrom o folosesc in cadrul proiectelor de CSR e reprezentata de cei 3O: obiective, obstacole si oportunitati, iar in ceea ce priveste obiectivele, Mona Nicolici a declarat: “investind in abilitatile oamenilor din comunitati si in oportunitatile existente in locurile in care activam pentru a investi in viitorul Romaniei, astfel incat comunitatile sa se autosustina si dezvolte. Cum putem ajuta comunitatile fara sa uitam de obiectivele de business: crearea unui spatiu de valori comune, idei care sa genereze castiguri de ambele parti”

Obstacolele cele mai des intalnite sunt diferentele psihologice si cele demografice dintre comunitati. Astfel, s-au creat zece “action teams” cu oameni care cunosc problemele comunitatii, inteleg dificultatile cu care se confrunta acestea si pot gasi solutii viabile.

foto: Revista BIZ

Explicand modul in care Petrom s-a implicat in comunitatile in care activeaza, Mona Nicolici subliniaza importanta de a avea oameni in acele comunitati, pentru ca “nu ai cum sa intelegi o comunitate stand acasa, la televizor”

Directiile pe care se concentrează cei de la Petrom sunt: cultivarea unui comportament de business responsabil, adica educarea angajatilor cu privire la sustenabilitate, cartografierea impactului business-ului asupra comunitatii, a problemelor socio-economice din comunitati, identificarea nevoilor si a urmatorilor pasi de urmat.
Noile directii de urmat sunt:  gasirea unor noi surse de venituri pentru comunitati: dezvoltarea antreprenoriatului social, parteneriat cu FDSC granturi ONG-urilor locale, incubator de afaceri, cresterea nivelului de educatie prin Scoala lui Andrei: cresterea resurselor educationale, continuarea dezvoltarii sistemului de telemedicina, continuarea crearii si dezvoltarii grupurilor de initiativa.

O alta strategie demna de studiat este cea pe care o adopta GSK in Romania. GSK a identificat cele mai mari nevoi, apoi a stabilit trei piloni principali: sanatatea pentru toti, comportamentul etic, oamenii si comunitatile.
Andreia Cucu (GlaxoSmithKline, Central Europe Communications Lead, PR & Communication Manager GSK Romania) a anuntat ca anul acesta, GSK Romania va lansa primul raport de CSR pentru activitatile de la noi din tara, un raport demn de urmarit si studiat pentru toti cei interesati de domeniul CSR-ului.

Semne de întrebare de la conferinţă, gânduri şi concluzii

Nu in ultimul rand, debaterea a ridicat niste semne de intrebare foarte interesante, intrebari pe care vi le expun pentru o meditatie adanca acasa: (plus cateva ganduri personale)

1) Sunt multi care spun ca filantropia corporativa este fie o incercare de distragere a atentiei de la probleme reale, fie doar o miscare de PR. Ar trebui sa le mai cerem companiilor sa ajute?

Companiile sunt parte a comunitatilor, consuma si aduc anumite prejudicii, fapt pentru care sunt datoare sa contribuie. E normal ca ele sa participe la dezvoltarea durabila a societatii. Intr-adevar trebuie sa fim atenti la modul in care acestea aleg sa faca CSR, insa daca impactul lor asupra dezvoltarii comunitatii este considerabil, conteaza mai putin intentiile PR-istice.

2) De unde stim daca actele de generozitate (in interiorul sau exteriorul companiei) sunt “sincere”? Conteaza?

Toti actorii actioneaza conform unui plan in vederea atingerii unui scop. Atat timp cat efectul implicarii conteaza in societate, investitiile pe care o companie le aduce in comunitate sunt mari, consider ca “sinceritatea” este un element mai putin important.

3)Sunt importante rapoartele de CSR? Le citeste cineva? Daca se poate si fara, n-ar fi mai inteligent pentru companii sa nu le faca?

Sunt importante atat timp cat sunt sincere si ofera date la ca realtfel nu putem avea acces. Sunt cu siguranta citite de cei interesati de domeniu ce activeaza si isi doresc sa-si extinda aria de cunostinte.

4) Au curajul companiile sa raspunda la preocuparile majore ale stakeholderilor? Avem exemple cu adevarat inspirationale?

5) Cum convingem un director financiar, un CEO sau un actionar interesat doar de profit ca transparenta este buna? Cum ramane cu problema competitiei si cu riscurile de imagine? Nu e mai profitabil sa nu fii tu cel transparent?

Ei, poate aveţi şi voi nişte răspunsui, hm?

Când eram mică, ai mei aveau un casetofon Sanyo şi câteva casete BASF portocalii pe care era mult ABBA, ceva Boney M, nişte Harry Belafonte. Şi o casetă originală, singura, cu Donna Summer, pe care, cam pe când m-am prins eu cum funcţiona aparatul, am ascultat-o până am făcut-o praf, cântând şi dansând ca o viitoare speranţă ce mă credeam, demnă cel puţin de Steaua fără nume – Loredana, fereşte-te că vin!

Deci se poate spune că am crescut cu Donna Summer, iar artista mi-a plăcut şi mai încoace, în anii în care renunţasem deja să fiu vedetă… cel puţin pe scenă! :)

De-aia a fost aşa, cam aiurea, când am aflat că s-a prăpădit, azi, la 63 de ani. Vedeţi voi, când eram copil mi se părea că vocile de pe casetă sunt nemuritoare.

Ei, de-acum cred că vor monta şi-un discoball prin cele raiuri..

În 2006, când am început eu treaba asta cu bloggingul, nu aveam nici planuri şi nici aşteptări, mai ales că era o formulă nouă de comunicare pentru multă lume. Între timp eu am început să învăţ, bloggingul a început să se dezvolte, şi am ajuns, aproape şase ani mai târziu, printre rânduri.

Nici aici nu aveam planuri şi aşteptări, iar “strategia editorială” mi-a luat-o un pic înainte, în sensul că s-a dezvoltat într-o direcţie la care nu mă gândisem iniţial, cu toate seriile de interviuri, concursuri şi alte evenimente, ale mele sau ale altora. Şi muuuultă comunicare, atât de multă încât uneori am senzaţia că mă pierd printre rânduri şi uit că ăsta e, totuşi, un blog personal.

Dar cum cifrele îmi spun că blogul creşte, probabil că ceva-ceva fac cum trebuie, aşa că acum am nevoie să vă rog să mă ajutaţi, voi, cei care citiţi toate cele pe frumosul blog, după cum urmează: observaţi, în partea dreaptă a paginii, un banner mare, verde, care vă îndeamnă să participaţi la un sondaj, unul la care, dacă răspundeţi, o să mă ajute pe mine să ştiu mai multe despre ce vă doriţi să citiţi aici, iar pe cei de la Standout, care fac studiul, o să-i ajute să compileze un material despre blogosfera noastră (şi a voastră!) cea de toate zilele.

Durează câteva minute, cu siguranţă mult mai puţine decât mi-a luat mie să scriu oricare dintre posturile pe care voi le-aţi citit aici. Ştiu că sunt niţel escroacă sentimentală la faza asta şi că apelez la şantaje emoţionale (miau!), dar dacă treceţi pe aici, dacă vă plimbaţi uneori printre rânduri, faceţi-mi hatârul şi completaţi ca să mă ajutaţi să ştiu mai multe despre ce vă doriţi. Studiul e AICI.

Vă mulţumesc!

PS Trebuie să pun şi o poză cu domnul Sony ca să vă conving? Bine, fie! Poftim!