Citate și poze dezbrăcate
Sunt poetă, vedeți, da?
Dar nu mai poetă decât unii de pe Facebook. Moda pe care eu am remarcat-o a început pe hi5. Da, am avut cont și acolo.
Pentru asigurarea succesului de pe Facebook și a unui număr format din minim două cifre de like-uri sunt necesare două elemente și atât! Poze cu fundul scos în evidență și citate din diverse cărți pe care gagicile din poze 99% că nu le-au citit, ci le-au găsit la o căutare pe Google.
(Poza asta nu mi se pare din categoria aia, dar n-am vrut să vă oripilez . Sursă foto)
Pentru că nimic nu se potrivește mai bine decât un fund bombat îmbrăcat în colanți tigrați, strânși bine pe șolduri, să se vadă trecerea (sper că v-ați prins unde bat) de la piele bronzată la blana de felină-masivă-wannabe cu un citat din Octavian Paler. Cine-i Paler? Irelevant! Ideea-i că fata e inteligentă și știe să scrie (probabil) CYTATE pe Google. Google, fiind băiat deștept o întreabă dacă a vrut să zică CITATE și-i dă linkuri.
Și urmează:
O poză sprijinită de un copac. Fundul în afară, să se vadă că e lucrat la șaormerie. Și citatul: “Dacă ai destulă răbdare poţi să muţi munţii din loc, dar dacă ai destulă inteligenţă zbori peste ei, că e mai simplu.” (Boris Vian)
O poză în baie. Posibil cu botic. În partea de jos a oglinzii se vede fundulețul aruncat în afară: „Învinge durerea, râzi cât se poate, căci tot la zi ajunge și cea mai lungă noapte…” (Shakespeare și nimeni altul, dragilor!)
Cu o prietenă. Bot în bot. Două funduri în afară. Și decolteurile, eventual cu cruci pe la gât, că Dumnezeu cu pozele sexy și cu citatele se-mpacă de minune! “Adevărata frumusețe izvorăște din sublim și simplitate.” (Anonim)
Pe jos. Privirea pierdută spre viitor. Fundul ori la stânga ori la dreapta. Stă sprijinită într-o mână, eventual și puțin aplecată și cu gura deschisă. ”Găseşte curajul de a fi tu însuţi, chiar dacă încă nu ştii cine eşti!” (Paulo Coelho, evident!)
Din spate. Fața totuși spre aparat și o moacă șmechero-naivă. I se vede fundul scos în afară, nu prea respiră ea când face așa o poză. “Omul înţelept nu spune tot ce gândeşte, dar ce spune, gândeşte..” (Aristotel)
Le cunoașteți, nu?
”Fructele mâniei” de John Steinbeck
sursă foto
”Fructele mâniei” este un roman despre viața pe timp de criză și despre speranța care trebuie să moară ultima, de preferat (să nu moară) deloc.
Cartea lui Steinbeck, pe care am ajuns să îl ador după doar două cărți, are drept centru familia Joad. Tom Joad este unul din fiii familiei, iar povestea începe cu întoarcerea lui de la închisoare, unde a stat câțiva ani după ce a omorât un tânăr din sat într-o altercație stupidă. Când ajunge acasă, are surpriza să vadă că toată familia e pe punctul de a pleca în California, în speranța unei vieți mai bune, pentru că în Oklahoma se murea de foame, la propriu. ”Șefa” familiei e mama lui Tom. Ea îi ține uniți pe toți, ea are grijă de fiii mari și de cei mici și de fiica ei însărcinată și apoi abandonată de un soț mult prea visător.
Deși pleacă 12 (sper să nu greșesc) din Oklahoma în California, până la ajungerea la destinație, membrii familiei se împuținează, iar dacă mama copiilor Joad nu ar ține frâiele, toată lumea ar lua-o razna. Bunicii mor pe drum, un prieten de familie e ucis, fiica e abandonată de soț care o lasă baltă la greu, dar ”maica” are grijă de toți.
Marea Depresiune a pus pe drumuri milioane de oameni care au plecat spre California cu speranța unei vieți mai bune. Au fost umiliți, batjocoriți și jigniți. Au murit de foame și de sete. Au muncit pentru nimic.
”Fructele mâniei” mi s-a părut un roman sfâșietor. Trist de la prima până la ultima pagină. Deprimant și gri. Și totuși superb scris.
Sunt câteva zeci de capitole care abordează povestea familiei Joad, iar între ele, sunt intercalate capitole ”generale” în care practic se prezintă contextul și viața oamenilor care au fost afectați după marțea neagră (29 octombrie 1929, ziua în care s-a prăbușit bursa).
Știu că am scris total alambicat despre ”Fructele mâniei”, dar cartea lui Steinbeck este cea mai bună carte citită de mine anul ăsta și cu siguranță una din cele mai bune citite vreodată. Deși este groaznic de tristă, se termină… nu se termină, practic! Finalul e deschis și lasă loc de speranță, cea a supraviețuirii și a unei vieți mai bune.
Eshty frumy, tuh!
Mor, mor încet.
Ce naiba să înțeleagă un om normal dintr-un mail de genul ăsta?
”Buna cyao!!!
Am vasut k ay un blog shy ma gandeam sa lucram ampreauna ))) ksamy fac sy eu un blog sa aduc haine din spanya sa vadn, poty sa ma ajuty????????:P eu pot sa fac o parte dyn treaba ca ma prycep dar am umpic de nevoya de ajutor de la cnv cr face asta zylnc p bani k banuyesc k te prikepy mai bn:D:D:D:D:D,vriau dc se poate pe haine la anceput dupa poate ma deskurc sngr.mam pryns k tu facy p banyy asra toata zyuaa daca vrey asa vorbym,, sy vreau cu u k eshti frumy:*:*:*:*:*:*
sunam-a 07xxxxxxxx”
Nici nu știu cu ce să încep. Cu gramatica? Cu pupicii? Cu banii pe care îi fac zilnic din blog că așa vreau? ))
Toate ca toate, da’ știți acuma care-i cea mai mare mândrie a mea, nu???
Că mys frumy, tuuuuuuuuuuuuuuuu!
sursă foto
Adică, cum zice și Cristinuța!
100% portocaliu
De ceva vreme, am făcut o obsesie cu portocaliul. Nu știu de ce, poate mi se trage de la unul din ei:
sau
Adică Orange sau Garfield. În orice caz, am făcut un mic și obsesiv research și am aflat tot felul de chestii interesante, din care vă împărtășesc 5 și vouă, să nu ziceți că mă zgârcesc!
1. Portocaliul este asociat cu Halloweenul, toamna, dorința, ambiția și optimismul.
2. Numele culorii vine de la fruct. Înainte de a fi asociat cu orange, culoarea se numea simplu… yellowred . De prin secolul 16 e orange, adică portocaliu pentru noi, românii.
3. În Statele Unite, culoarea asta e de bază pentru uniforma din închisori, sigur ați văzut prin filme. Well, așa se văd mai repede evadații, ăsta-i motivul.
4. În Hinduism, portocaliul este o culoare sacră.
5. În religiile creștine, păcatul lăcomiei e reprezentat prin culoarea portocalie.
Evident, cum singurul mod prin care eu pot păcătui e să stric bani online pentru că pot și pentru că vreau și pentru că e mult mai simplu decât să umblu prin magazine după multe ore de lucru, în ultima vreme, ținta mea au fost țoalele . Pentru că tata nu-i tocmai CEO la Chanel, eu mă declar uber mulțumită de brandul nostru românesc, Tina R. Prețuri normale, ca pentru oameni ca mine și haine faine. Cel mai tare mă-ncântă că livrează mult mai repede decât alte magazine, în 2 zile, nu în 7. Adică dacă am vreun eveniment neprevăzut și vreau haine noi, dar n-am timp de bătut mallul, rezolv din două clickuri. Pentru că lipsa de timp și vânzătoarele fără chef de lucru mă descurajează. Și pentru că vin la mine la ai mei la ușă. Și pentru că-n ultima vreme comand online tot ce se poate și mi-am propus să tot testez ale noastre magazine online după ce am auzit că 75% din banii dați pe cumpărături pe net merg afară. Eu vreau să susțin în primul rând economia noastră, nu a altora!
Acuma dacă tot am dat-o pe 5-uri, am și 5 propuneri portocalii. Hainele-s la prețuri super ok, zic eu, mai ales că nici eu nu dispun de buget nelimitat. (Din păcate .) Sursa o vedeți sub fiecare link și acolo vă dumiriți cu prețurile, mărimile, materialele etc.
1. Rochiță. Preferata mea! Mai ales că e 100% bumbac. Deși eu aș purta-o cu sky high heels (măcar pentru poze ).
sursă foto
2. Sacou portocaliu! Perfect de luat dimineața cât e încă răcoare sau seara pe terasă.
sursă foto
3. Geantă. Nu pot fi niciodată prea multe, nu?! Și asta-i funky, genul pentru care o femeie ar opri-o pe alta pe stradă să o întrebe de unde o are.
sursă foto
4. Fustă! Lungă, vaporoasă, răcoroasă. Iubesc fustele luuuuuuuuungi. Să șterg pe jos cu ele și apoi să mă-ntreb ce a fost în capul meu!
sursă foto
5. Pantaloni. Am lăsat pantalonii portocalii pe locul 5 pentru că mai degrabă aș purta o rochie de culoarea asta, dar îmi plac la nebunie ăștia cu dungă pe mijloc.
sursă foto
Și mai o chestie în caz că v-ați gândit că portocaliul e o culoare prea… cumva:
sursă foto
P.S. În caz ce-i întrebați ce-i cu mine superficială iar, nu uitați că azi practic e zi de vacanță și… girls love online shopping!
Le kid
Le kid in me și-a amintit că azi e ziua copilului.
sursă foto
Internațională sau mai puțin internațională, sfântul google știe, tre’ să vă zic 3 chestii pe care le-am auzit recent de la prietene și colegi, care m-au făcut să râd de una singură pe stradă și să-mi notez pe semnul de carte să scriu despre ele și pe blog.
Pentru mine cel puțin, îs atâta de stupido-comice, mai ales având în vedere tonul plin de învățătură pe care mi s-au zis și dragul cu care mi s-a explicat după că nu din răutate mi s-au zis.
Locul III îl ia domnișoara care mi-a fost parteneră de bancă și de toate în liceu cu minunata exclamație ”Dragă, nu mai fă SEO verbal cu mine!!!”. Eu încercasem să-i explic ceva de la lucru legat de termeni cheie și SEO. Eu nu mă prea pricep la explicat, ea la înțeles explicațiile mele și… ne-am lămurit de numa’.
Colegul meu (nu știu dacă-mi permite să dau numele Butzy ia locul II cu ”O să te doară dinții și când o să bată vântul”. Asta pentru că m-am lăudat că merg să-mi albesc dinții. Sper să nu citească pe aici dentistul meu la care merg regulat și care refuză să mi-i albească. (Și nu mi i-am albit încă pentru că dentistul cu albirea a crezut că nu vin ) .)
Delia, adică ”aia care pictează pe pereții altora” ia locul I cu deloc-potrivita-pentru-ziua-copilului-exprimare ”Arăți ca o prostituată în poza asta!”. Dacă de obicei se mai amuză lumea pe seama mea că am moacă de copil sau de câine, am reușit să o am și de prostituată. Acuma sper numai să nu citească și maică-mea sau altcineva din familie ce scriu eu pe aici că nu o să mă mai creadă că blogul e locul ăla de pe net unde mă desfășor eu creativ.
La mulți ani, copii!
Să ne vindecăm prin mere!
Cred că e prima dată când îmi pare rău că de absolut fiecare dată când am ajuns în Spitalul Județean din Timișoara am ținut aparatul foto în geantă. Dacă îmi lăsam pornirile de chinez să acționeze, acum aș fi avut ce să arăt. Din păcate, în ultimii 4 ani am ajuns acolo din diverse motive, de cele mai multe ori triste. Spitalul Județean din Timișoara e absolut oribil. Bolnavii stau înghesuiți, e o mizerie înfiorătoare, mâncarea arată cam la fel de bine ca și zoaiele (resturi + apă pentru cei care nu sunteți connoisseuri), iar dacă trebuie să mergi la cineva la etajul 9, apăi să te ții bine, dacă nu ești muncit la sală, febră musculară scrie pe tine, pentru că de cele mai multe ori (nu știu exact care-i regula), liftul nu funcționează pentru oamenii de rând, doar pentru doctori.
Dacă vrei la urgențe… cum ți-o fi norocul! Eu m-am dus acolo leșinată de durere de la gastrită și domnul doctor m-a trimit acasă să mă tratez singură spunându-mi că nu are și nu știe ce să-mi facă, în timp ce se conversa cu gagica la telefon. Maică-mea a așteptat 3 ore după o ambulanță, timp în care i s-a zis la telefon de n ori că vine în 15 minute pentru că suna ca disperata de teamă că o să leșine și o să-și piardă cunoștința până ajungem noi acasă.
Dacă ești în vizită la cineva și vrei la baie, în Spitalul Județean din Timișoara, varianta de preferat e să faci pe tine, nimic mai simplu! Buzile, că efectiv nu le pot numi altfel, sunt INFECTE!
Ca să nu mai zic că pacienții mai pleacă din spital și nimeni nu observă, cum a făcut mama Andreei. Sau și mai simplu, se sinucid!
Înainte de a vă spune că NU bat câmpii cu merele din titlu și nici n-am trecut pe tratamente naturiste să-mi vindec nevrotismul de care mi s-a zis că sufăr, vă zic că nu îmi place politica. Îs total aeriană, nu citesc știri din politică and so on.
Dar unele chestii frizează absurdul!!!
De exemplu, asta:
sursă foto
Domnul Gheorghe Nodiți este de 4 ani (deci nu de 6 luni!) managerul Spitalului Județean din Timișoara. Și cum a reușit să transforme acest spitalul în raiul de pe pământ (sau cel mai scurt drum către raiul adevărat) dorește să devină primar.
Pentru că Spitalul Județean din Timișoara e un exemplu de spital județean, domnul Nodiți dorește să trecem la next level. Să ne vindecăm prin mere. Verzi!
Verzi și uscate! Bleah, bleah, bleah!
Mi se pare INCREDIBILĂ așa o campanie! Nu am nevoie de merele alea pentru care domnul Nodiți plătește pentru a fi împărțite pe stradă (strategie, nu glumă!), ci de un sistem sanitar în care să știu că odată ce intru într-un spital ies acolo pe picioarele mele, vindecată, nu cu 10 boli în plus și nu cu picioarele înainte, cum se știe, din păcate, (în blogosferă) că se întâmplă…
Habar nu am pe cine să pun ștampila de vot. Îs absolut scârbită de tupeul ordinar pe care-l văd la candidați și mă gândesc cu groază că pentru 4 ani, unul din acești oameni va fi liderul orașului în care eu trăiesc!
« Previous Entries
Enter your email address:
- Oana on Citate și poze dezbrăcate
- Hapi. on Citate și poze dezbrăcate
- Oana on 100% portocaliu
- kadia on 100% portocaliu
- Oana on Citate și poze dezbrăcate
2012 Reading Challenge
read 22 books toward her goal of 50 books.