Măicuţa-manager
Autor: Mona Scărişoreanu

“George Coşbuc”, ne anunţă panoul indicator, iar aşezarea ncepe să se deşire de-a lungul drumului. n dreptul caselor stau parcate maşini cu număr de Italia, Spania şi cteva de Franţa, semn că urmaşii marelui poet au plecat la muncă n străinătate, iar acum s-au ntors n vacanţă acasă. Undeva, pe partea dreaptă, se poate vedea casa memorială a celui ce ne-a lăsat moştenire “Firele de tort” şi “Nunta Zamfirei”.

n cele din urmă ieşim din Bistriţa-Năsăud. Intrăm pe Valea Izei. Drumul şerpuieşte printre colinele molcome ale Maramureşului. De o parte şi de alta se zăresc porţi nalte, a căror lucrătură se nfăşoară pe fibra stlpilor laterali, ce par să ne ureze bun venit n civilizaţia lemnului. n faţa lor au fost aşezate maşinile “copiilor”, care au venit ntr-o scurtă vacanţă n ţară.

Ca şi n Bistriţa-Năsăud majoritatea autoturismelor sunt nmatriculate n Italia şi Spania. De altfel, puţine sunt maşinile cu număr de Maramureş, iar cele de Bucureşti – o raritate! E smbătă seara şi oamenii s-au aşezat n straie de sărbătoare n faţa caselor.

Femeile poartă fuste creţe, negre şi bluze albe, cu mneci bufante, ncărcate de broderii migăloase. Gtul le este mpodobit cu mărgele colorate, ce se mpletesc n ţesături savante.

Nici nu ieşim bine din Strmtura că, deodată, răsare semeaţă, străpungnd zdrenţele alburii de nori, turla mănăstirii Brsana. Pnă nu demult aceasta a fost cea mai naltă mănăstire de lemn din Europa, nsă acum se află abia pe locul al treilea. Alte două lăcaşe de cult maramureşene au depăşit-o. n prezent, mănăstirea de la Săpnţa – Peri ocupă primul loc n acest clasament.Turla acesteia a fost azvrlită la 76 de metri nălţime, numai crucea de aur cu care a fost mpodobit vrful măsurnd 7 metri.

Amsamblul monahal de la Brsana pare amplasat ntr-un mic paradis: o grădină n care se face risipă de flori şi verdeaţă. Deşi i trec pragul mulţi turişti, puţini sunt aceea care ştiu că acestea sunt construcţiile noi, după anii 90 şi că, vechea mănăstire, monument de patrimoniu UNESCO, stă uitată pe o colină, n celălalt capăt la satului.

Ca să ajungi la ea trebuie să treci prin curtea unui sătean, transformată n expoziţie cu vnzare: cergi, trăistuţe, ştergare etc. Şi totuşi, undeva mai sus, tot n cadrul noului complex monahal, se află locul pe care a fost amplasată odinioară vechea biserică de lemn. “Maica stareţă vrea s-o aducă napoi. Am aflat că o vor purta prin aer cu un avion rusesc şi o vor aşeza pe vechiul loc”, ne spune una din femeile a cărei locuinţă se nvecinează cu mănăstirea.

După care, ne indică unde ne putem caza: “Chiar aici, la stradă, este hotelul mănăstirii. Nu-i chiar ieftin, dar intraţi şi ntrebaţi!”. ntrebăm: 120 de lei noi camera pe noapte. Iar cina cu mncăruri de post (o bucată de peşte cu garnitură de cartofi fierţi) – 25 de lei porţia. “Hotelul” este amplasat peste drum de magazinul cu suveniruri ale lăcaşului de cult, amenajat pentru cei ce l-au ratat pe cel de sus, de la intrarea n mănăstire.

Aici, o icoană pe sticlă se duce spre 200 de lei, dar marfă e pentru toare buzunarele. “Ei, ce ziceţi, merge?”, ne ntreabă curioasă femeia. “Ştiţi, băiatul de la recepţie e nepotul maicii stareţe şi fiul doamnei care se ocupă de magazinul de la stradă”, ne completează aceasta informaţiile. Şi tot de la ea aflăm ce planuri mari are conducătoarea măicuţelor de la Brsana: “Sus, n apropiere de locul unde a fost vechea biserică, au nceput să construiască alte mici hoteluri”.

De altfel, spiritul de iniţiativă al maicii stareţe a ajuns pnă la Sighetu Marmaţiei. Reprezentanţii firmelor cu care colaborează pentru nălţarea celorlalte spaţii de cazare i-au făcut portretul-robot: “Un adevărat manager, un adevărat om de afaceri!”.

n drumurile noastre spre Ieud, Botiza şi Budeşti (mănăstire de patrimoniu UNESCO unde se află cămaşa de zale a haiducului Pintea Viteazul) aveam să vedem şi alte “minuni”. Am oprit din ntmplare la o mănăstire de lemn. Nu am putut intra fiindcă era nchis. n curtea bisericii fluturau trei steaguri: cel al Romniei, ai Uniunii Europene şi al…NATO.

Pe uşa de lemn am putut citi că este vorba de o biserică greco-catolică. Cum? Prin propaganda anti-ortodoxă pe care o făcea preotul. Peretele exterior al lăcaşului de cult era folosit pe post de panou unde erau expuse opiniile feţei bisericeşti, care ndemna la lupta pentru recuperarea tuturor proprietăţilor Bisericii Greco-Catolice.

Aşa că, n timp ce măicuţa-manager s-a apucat de turism, transformnd mănăstirea Brsana ntr-o mini staţiune, iar preotul greco-catolic poartă pe pereţii lăcaşului de cult lupta pentru restituirea proprietăţilor, n vechile sate maramureşene, au răsărit siluetele ultra-moderniste ale bisericilor Adventiste.

n ultima zi, nainte de plecare, am mers ncă odată la mănăstirea Brsana. La ieşire, m-am oprit la magazinul de la clopotniţă. Fără să vreau am asistat la o conversaţie halucinantă ntre măicuţa-vnzătoare şi un turist ce părea o mai veche cunoştiinţă a acesteia. “Cine a mai fost nmormntat n cimitirul de sus, unde era vechea biserică? Mai e vreo personalitate care a murit de curnd?”, s-a arătat curios domnul. “Doar nepotul unui preot şi prietenul acestuia. Au murit ntr-un accident de maşină. Păi, nu acceptăm chiar aşa pe oricine. Că de, sătenii mor cte 50-60 ntr-un an”, a răspuns cuvioasă măicuţa. Adică “Aşa cum pe Pămnt şi n Ceruri”. Amin!