Home » Echipa

Echipa

Share

Andreea Urcan – Owner

spacer

Localitate: Ardeleancă adoptată în Timișoara

De ce blogul ăsta? Pentru că dintotdeauna mi-a plăcut muzica. De toate felurile, inclusiv cea din reclame. Mai târziu, prin vara 2009 am descoperit un trend crescător în publicitatea românească cu privire la spoturile cu fond muzical. Românii au început să își pună tot mai des întrebarea “Ce piesă e în reclama asta?” și așa am pus bazele noii idei. Simplu ca bună ziua. Însă au fost multe suișuri și coborâșuri până am ajuns în faza în care suntem acum. Cu toate astea, nu am renunțat la “copilul” meu pentru că îmi da satisfacție când văd că lumea revine cu plăcere și este mulțumită de informațiile oferite.

Categoria/secțiunea de care mă ocup: Cam de toate. Sunt cea care a pus bazele tuturor categoriilor, m-am ocupat de postări, de promovare, chiar și de partea aia mai geek  spacer , apoi mi-am mai găsit câțiva oameni doritori să mă ajute, întrucât sunt conștientă că pentru a crește ai nevoie și de alții, care cu siguranță pot face o treabă mai bună decât mine pe bucățica lor.

Alte pasiuni extra: Deşi când eram mică visam să devin designer vestimentar (fiindcă îmi plăceasă desenez), când am mers la şcoală m-am îndrăgostit de calculatoare şi tehnologie. Cu toate astea, rămăşiţe ale iubirii pentru estetic au rămas şi acum şi se manifestă printr-o obsesie pentru cercei şi alte accesorii. Mai îmi plac plimbările și serile cu chitări. O să mă găsești cam pe la orice eveniment de folk între prieteni și am cântat cam în toate locurile unde există seri de karaoke. Mai nou, în fiecare oraș unde ajung în delegație.

Felul de a fi: mereu cu zâmbetul pe buze și muzica în suflet, o fată obișnuită însă cu o energie neobișnuită (descriere făcută de o colegă), Peștișor doar prin dualitatea stărilor și a comportamentului, având un talent deosebit de a trece foarte ușor de la o stare la alta, spre disperarea apropiaților spacer

Prezența în online: blog personal în paragină, Facebook


Camelia Urcan – autor

Localitate: Născută în Alba Iulia, studentă în Timișoara

spacer

De ce? Pentru că încă de la 1 an și jumătate dondăneam pe ritmul din spatele reclamei. Pentru că-mi place să cânt și-mi place să știu CE cânt. Pentru că-mi plac reclamele în sine. Pentru că știu că, dacă ceva ce-ți dorești nu există pe piață, ai putea la fel de bine să te ocupi tu însuți de asta. Și-uite așa, într-o zi de vară, am pus la cale cu Andreea blogul care acum vă trece pe sub ochi spacer

Categoria / secțiunea de care mă ocup: La început postam articolele cu reclame, acum sunt fixată pe partea cu biografiile (doar artist la artist trage spacer )… și din când în când, mai adaug la listă câte un spot nou.

Felul de a fi: Oscilant. Una caldă, una rece, dar mereu servită cu zâmbetul pe buze. Întotdeauna gata să ofer un free hug. Adeptă a motto-ului “don’t worry, be happy”. Pur și simplu… deme(ntă) spacer

Prezență în online: blog personal, twitter, tumblr


 

Ursa Mihai – autor

spacer

Localitate: Născut si domiciliat momentan în Reghin.

De ce? Reclamele … O vreme bună recunosc că am urât reclamele, pentru că întrerupeau filmul fix într-un moment crucial … însă cu timpul mi-am dat seama că au rostul lor şi am învăţat sa le accept, lucru care s-a şi petrecut la un moment dat. Au apărut primele reclame de la Orange şi Clicknet … care mi-au plăcut enorm mai ales datorită îmbinarii audio-vizuale (Iar odată cu acele spoturi a inceput nebunia denumit “Muzica din Reclame” care a inceput sa acapareze forumuri, videouri de pe youtube ş.a.m.d.). Apoi a urmat o creştere vizibilă a calităţii spoturilor publicitare şi a reclamelor, lucru care m-a bucurat mult şi care a făcut din “Muzica din Reclame” un subiect demn de urmărit şi de exploatat. Astfel am decis să tratez acest topic pe un blog de-al meu, însă încercarea nu s-a concretizat. Acum se pare că am primit o a doua şansă aşa că nu o voi lăsa să scape printre degete.

Categoria / secțiunea de care mă ocup: Reclamele interzise, internaţionale şi nu în ultimul rând fresh-spoturile autohtone.

Alte pasiuni extra: prefer un mix bun (o carte bună, un film bun, muzica bună) , o plimbare nocturnă, iar in timpul cât stau online îmi place să caut, să descopăr, să găsesc alternative, şi fel de fel de alte chestii (printre care şi chestii pentru blogul meu). Pe viitor vreau să-mi încerc norocul cu fotografia.

Felul de a fi: Un peşte mai rar întalnit (de ce? păi … 29 februarie) Tânăr şi liniştit, nerăbdator şi timid, un visător (nu numai cu ochii închişi) , un nehotărât …

Prezență în online: tumblr


 

 

Răzvan Stan – IT Support

Localitate: Timișoaraspacer

De ce? Cunosc proiectul încă de la început și mi-a plăcut ideea, e ceva nou pe o nișă destul de strânsă. Am ales să mă implic  deoarece acest proiect are un potențial uriaș pentru dezvoltare.

Categoria / secțiunea de care mă ocup: Programare. Design. Seo. Astea sunt feliile mele de care am mare grijă spacer

Alte pasiuni extra: Pasionat de dezvoltare personală și psihologie motivațională. Îmi place să ies în natură, să mă deconectez de mediul online prin activități outdoor (raftingul și parapanta sunt doar câteva care le-am făcut pentru prima dată anul acesta). Muntele e prietenul meu spacer

Felul de a fi: Sunt un optimist incurabil, îmi place să ofer valoare celor din jur prin pasiunile și aptitudinile mele.

Prezență în online: blog

 

VN:F [1.9.7_1111]
Rating: 10.0/10 (4 votes cast)
VN:F [1.9.7_1111]
Rating: +3 (from 3 votes)
Echipa, 10.0 out of 10 based on 4 ratings
gipoco.com is neither affiliated with the authors of this page nor responsible for its contents. This is a safe-cache copy of the original web site.